Pentru totdeauna” nu mai înseamnă ce credeam…

  Timp de generații, am fost crescute cu ideea că iubirea adevărată durează "pentru totdeauna".

Că acea relație profundă, sinceră și asumată trebuie să reziste tuturor furtunilor, să fie neschimbată în timp, să rămână la fel – oricât de mult ne-am transforma noi.

Dar ce se întâmplă când "pentru totdeauna" începe să apese, în loc să aline?
Ce se întâmplă când iubirea nu mai este un drum întins la nesfârșit, ci o alegere trăită zi de zi, clipă de clipă?

Greutatea care se transformă în adevăr

Pentru mine, varianta "pentru totdeauna" nu mai are aceeași greutate ca altădată.
Și nu pentru că iubirea s-a pierdut. Nu pentru că profunzimea a dispărut.
Ci pentru că am înțeles ceva:

Pentru totdeauna  sună prea mare  când inima noastră are nevoie de adevăr, nu de promisiuni.

Ce înseamnă iubirea, în realitate?

Pe măsură ce creștem emoțional și spiritual, începem să simțim diferit.
Simțim că:

– Nu mai vrem o iubire care doar durează, ci una care curge.
– Nu mai vrem o poveste scrisă dinainte, ci una care se creează clipă de clipă, cu prezență.
– Nu mai credem în "totdeauna" rigid, ci ,până când iubirea e vie și ne ținem cu adevărat de mână.

"Pentru totdeauna" nu mai este despre timp.

Este despre profunzimea clipei în care ne alegem – sincer, viu, prezent.
Este despre a te uita în ochii celuilalt și a spune:
"Te văd. Te simt. Și aleg să fiu aici cu tine acum. Din iubire, nu din obligație. Din adevăr, nu din frică."

Iar asta, cred eu, valorează mai mult decât orice jurământ.

Pentru că jurămintele se pot rosti fără inimă.
Dar prezența sinceră nu se poate mima.

A iubi conștient nu înseamnă a garanta un final fericit.
Înseamnă a onora fiecare clipă trăită cu respect, cu blândețe, cu alegerea de a rămâne – cât timp inima ta este acolo.

Cu recunoștință pentru iubirea care s-a transformat,

dar care m-a învățat să iubesc altfel,
Cristina Iuliana Băncescu